Parenting

Cum îmi educ copiii? Ce funcţionează la mine.

Respectul. Respectul meu pentru copiii mei, asta a funcționat cel mai bine.

Să le vorbesc frumos, să le spun te rog când le cer să facă ceva și neapărat să le mulțumesc pentru că au făcut.

 

“Te rog să te duci să te speli pe dinți, Marc.” “Mulțumesc pentru colaborare, Marc. “Îți mulțumesc pentru că ai fost atât de cooperant și te-ai ridicat să te duci la baie fară să îți spun de 3 ori.” Numărul de “mulțumesc” pe care îl folosesc pe zi cu copiii îmi dă măsura în care ei mă ascultă pe mine când le cer ceva. Dacă reușesc să le spun de zece ori mulțumesc într- o seară, înseamnă că am avut o seară grozavă și totul a mers strună. Știți de ce? Pentru că înseamnă, în primul rând, că am observat eu, părintele, ce a făcut bine copilul! Orice acțiune pozitivă este remarcată de părinte astfel. Cât de mică. “Mulțumesc că ți-ai ridicat privirea din iPad când m-ai văzut.” “Mulțumesc că nu strigi că nu vrei să mergi la culcare”. “Mulțumesc că mi-ai spus că nu vrei să mergi la culcare pe un ton normal, fără să strigi. Apreciez asta” “Mulțumesc că ți-ai lăsat pantofii la intrare și nu în living. Te rog să-i așezi unul lângă celălalt data viitoare.”  

 

Vorbiți cu copiii voștri exact așa cum ați vrea ca un străin să le ceară ceva. Dacă aș fi acum acolo în cameră cu ei, cum ați vrea să le vorbească? Nu v-ar plăcea prea tare dacă le-aș zice “Dă-te mai încolo! Mișcă-te acum!” sau “Du-te spală-te pe dinți, nespălatule”. 

Ați observat și voi că uneori vorbim cu copiii noștri mult mai urât decât ar face-o un străin cu ei? Sau mai urât decât le vorbim chiar noi copiilor prietenilor noștri, pentru că “nu ne permitem” să ne purtăm urât cu străinii, nu-i așa? 

Respectul începe de sus în jos, de la părinte spre copil!

 

 

 

 

You Might Also Like

3 Comments

  • Reply Laura 1 April 2017 at 16:31

    La cat mai multe articole despre parenting! Am remarcat in interviul din Viva ca ati citit un numar mare de carti in domeniu. De-asta am si intrat pe blog, special pentru articolele despre parenting. Si o paralela intre sistemul de invatamant britanic si cel romanesc mi s-ar parea foarte interesanta, am vazut ca ati vorbit si despre asta.
    Multumesc si succes!!

    • Reply Dana Razboiu 8 April 2017 at 6:34

      Multumesc, Laura. Cat de curand o sa scriu despre invatamantul britanic. De 10 ani il am pe cel mare in scoala britanica si de 5 pe cel mic. Am prieteni in jur care au copiii la scoala americana, si altii la scoala franceza. Vorbim des despre scolile copiilor, avantaje si dezavantajele fiecareia. Ne plangem de scoala si ne laudam cu copiii din dotare :)) stii si tu:) Cati ani are copilul tau?

  • Reply Cristina 26 April 2017 at 14:09

    Buna Dana,

    Cred ca multa lume(sau cel putin eu) ar fi interesata de carti pe care le-ai citit si le recomanzi despre parenting, dezvoltare personala sau altele care consideri ca te-au ajutat.

    Multumesc si la cat mai multe articole pe blog,
    Cristina

  • Leave a Reply