Interviul pentru revista VIVA!

INTERVIU VIVA

După ce a luat o pauză de la viața publică, Dana Războiu revine, așa cum nu a văzut-o nimeni până acum: mai înțeleaptă, mai sănătoasă, mai suplă și mai sinceră ca niciodată. În spatele perfecționismuluicu care abordează orice nou proiect, am descoperit o femeie sensibilă, care oscilează între nevoia de libertate și datoria față de familie și de cei doi copii, Victor (13) și Marc (7).

Danarazboiu.ro. De ce încă un blog personal de lifestyle și educație de la o vedetă?

Blogul e o idee mai veche pe care abia acum am pus-o în practică, pentru că am acumulat multă experiență de viață. (râde) Mi se pun foarte multe în­trebări despre ce mănânc, despre cum îmi educ copiii, despre cum a ajuns Victor să aibă performanțe în robotică, de exemplu și toate răspunsurile astea pe care eu le dau zilnic m-am gândit că ar fi bine să le scriu undeva, ca să ajungă la mai mulți oameni. Principalul scop al blogului este să îi ajute pe alții, să ofere informații din ceea ce am citit și am ex­perimentat. Pentru că am citit foarte mult în domeniul nutriției, al parentin­gului în ultimii ani. Am copiii la o școală britanică și știu foarte multe des­pre acest învățământ total diferit de cel românesc, știu și ce funcționează, și ce nu funcționează la el. Am idee despre ce ar trebui să aplicăm și noi în Româ­nia, pentru ca lucrurile să meargă un pic mai bine și pentru a avea copii mai fericiți la școală, care să învețe mai mult și mai ușor. E un blog unde toate informațiile sunt mai mult decât verifi­cate, sunt experimentate pe copiii mei, pe pielea mea, nu sunt ceea ce eu cred, ci ceea ce a funcționat la mine. De exemplu, eu știu sigur că, dacă am citit cu copiii mei zece minute în fiecare seară, asta i-a ajutat să iubească lectu­ra. În fiecare seară, fără excepție, fără nimic mai important de făcut, înce­pând de pe la cinci ani și până pe la opt ani. Ai nevoie de minim doi ani și maxim cinci să pui un copil pe linia cea dreaptă cu lectura. La șapte ani și jumătate, copilul meu cel mic citește independent și este înnebunit după cărți, este ca și cum ar vedea dulciuri sau ciocolată, pentru că i-am prezen­tat cărțile ca pe ceva wow. Am aplicat tot felul de tips&tricks pentru asta. Îți dau un exemplu. Uneori, seara, copi­lul e obosit, nu are chef de citit, nu are chef de nimic, de fapt. Eu iau cartea lui și mă așez pe canapea și încep să citesc cu o voce suficient de înceată în­cât să nu mă audă bine. El mă întrea­bă ce carte e. Eu zic: „Nu-ți spun“ și din când în când exclam: „Wow, chiar a făcut asta? Nu pot să cred, a găsit umbrela!“. „Cine, cine a găsit umbre­la?“, întreabă el, și așa, încet-încet, îl atragi spre lectură. Psihologii spun că viața noastră se stabilește în primii trei ani de viață. Dacă ne e greu să credem această teorie, care e adevărată, cei șapte ani de acasă care există în tradiția românească sunt foarte adevărați. Ce nu faci cu copilul tău în acești șapte ani e foarte greu să mai faci după. Conștiința se construiește în cei șapte ani.

Îți asumi deschiderea asta spre viața ta intimă, pe care o presupu­ne un blog personal?

Blogul s-ar putea să fie șocant de sin­cer. Înainte să îl lansez, am dat textele la citit și reacțiile au fost: „Tu chiar vrei să spui asta?“. Da, îmi asum tot ce am scris acolo. Viața înseamnă nu nu­mai succes, ci și eșec. Înseamnă kilo­grame în plus – am un articol despre celulită, de exemplu, despre cât de bine mi-a făcut mie și despre faptul că orice imperfecțiune ne leagă de oame­nii din viața noastră. În general, bărbații care s-au îndrăgostit de mine au deschis subiectul ăsta, ei, nu eu. Dorința mea e ca femeile să se simtă un pic mai libere citind blogul, să se regăsească în ce scriu. Cu toții avem tendința să jucăm un rol. Unii joacă rolul persoanei inteligente, alții rolul prostului, multe femei joacă rolul unor persoane neajutorate, l-am jucat si eu, alții joacă rolul salvatorului și tot asa.

Tu ce rol joci?

Am jucat în ultimii ani rolul mamei și al soției. Eu zic că l-am jucat exem­plar, sincer. Fără public, dar exem­plar, spre perfecțiune. Cred că nu există carte de parenting pe care să n-o fi citit! În română sau în engleză.

Ce rol îți asumi de acum înainte?

De bloggeriță, de instagrameriță (râde), de președinte al Asociației Nație prin Educație, prin care am organizat cel mai mare concurs de roboți din Româ­nia, FTC Challenge. Blogul își propu­ne să ajute, să susțină și să motiveze. Nu încerc să conving pe nimeni de ide­ile mele, dar vreau ca cei care gândesc ca mine, care au aceleași valori, să știe că nu sunt singuri.

Cum ți-a schimbat viața trecerea la veganism?

Sunt vegană de 8 luni, îmi este foarte bine așa, în primul rând sunt foarte fericită și plină de energie. Am scris mai multe articole pe blog despre cum mi-a schimbat veganismul viața, pen­tru că nu este vorba doar despre cele 6 kilograme în minus. Am energie și vi­talitate cât o adolescentă, iubesc oa­menii și stabilesc relații autentice cu oricine vorbesc, îmi dau voie să fiu vulnerabilă. Știu că nu sunt perfectă, și, în sfârșit, pot să trăiesc cu asta și să vorbesc despre imperfecțiunile mele. Cred că sunt mai puțin centrată pe propria persoană. Asta este revoluțio-nar pentru mine, fiindcă eu sunt Leu și noi, Leii, avem așa un simț al propriei importanțe vecin cu paranoia. Știi cât de simplu e să fiu fericită acum? Mă scot pe mine din poziția „buricul pă­mântului“ și mă gândesc la ceilalți. Atât. Asta mi-a adus veganismul: bu­curie și o dragoste mare pentru oa­meni și pentru umanitate în general.